Începând cu anul universitar 2022-2023, Colegiul Director al Camerei Notarilor Publici Craiova oferă bursa “Notar Gheorghe Ciovică”, instituită în memoria celui care a fost pentru mulți ani notar și președintele C.N.P. Craiova, echipei de studenți de la Facultatea de Drept a Universității din Craiova care obține cea mai bună clasare la competiția studențească “Hexagonul” Facultăților de Drept.
Anul acesta, prestigioasa competiție s-a desfășurat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, iar echipa care a reprezentat Facultatea de Drept din Craiova la materia ”Drept civil” a ocupat locul III. Astfel, studentele Novac Adriana și Pîrvu Roxana se vor bucura de obținerea bursei ”Notar Gheorghe Ciovică”, în cuantum de 500 de lei/lună fiecare, pe perioada anului universitar 2023-2024.
Vezi Cuvântul Libertății