Studenţi ai Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, în vizită la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene

  

Trei studenți ai Facultății de Drept a Universităţii din Craiova se află, în aceste zile, în vizită la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. Este o recunoaştere a studiilor care sunt realizate la Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova.

Vezi Cuvântul Libertății

Curtea de Justiție a Uniunii Europene, una dintre cele șapte instituții ale UE, alcătuită din două instanțe, Curtea de Justiție propriu-zisă și Tribunalul, are ca responsabilitate jurisdicția Uniunii Europene, interpretarea corectă și aplicarea corespunzătoare a dreptului primar și a dreptului secundar al UE pe teritoriul Uniunii. Facultatea de Drept a Universității din Craiova se bucură de recunoaștere a CJUE,  care oferă un stagiu de patru,  zile pentru trei studenți olteni ,  în perioada 17.06-20.06.2024, susținut inclusiv financiar de instituția europeană. Implicarea judecătorilor români a făcut posibilă această vizită, în special a doamnei Președinte de Cameră, Octavia Spineanu Matei, studenții având întâlniri cu doamna judecător Mirela Stancu și domnul judecător Ion Gâlea. În cadrul stagiului, studenții vor vizita instituția, vor participa la sedințe, vor realiza studii de caz și se vor întâlni cu judecătorii români, cu grefieri, juriști traducători și personal administrativ. Facultatea de Drept a Universității din Craiova este reprezentată la Luxemburg de studenții Teodora Iulia Stan, Ionela Adriana Novac și Iulian Costinel Cioroeanu, coordonați de prof.univ.dr. Bianca Maria Carmen Predescu. De asemenea, anunță că pregătește pentru anul următor Conferința judecătorilor internaționali ai României, conferință care a avut prima ediție anul acesta la Facultatea de Drept a Universității de Vest Timișoara.


 

CONTACT

Facultatea de Drept
str. Calea București nr.107D
Craiova, Dolj
Romania
Phone : (04) 0351 177 100
E-mail : secretariat@drept.ucv.ro