Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a încheiat un parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din Coruna, Spania. Scopul principal este dezvoltarea de proiecte doctorale comune între cele două facultăţi. Un alt proiect vizat de această colaborare este înfiinţarea unui nou program de master cu tema „Drepturile omului” care va fi predat în limba franceză de profesorii facultăţilor partenere.