Ideea unor cursuri de vară, organizate în afara amfiteatrului, caută soluţii pentru nevoia „diferenţierii instruirii” şi pentru imperativul „legării teoriei de practică”.
Se doreşte constituirea un grup de studenţi care să se implice activ şi eficient în proiectele educaţionale coordonate de facultate. Sunt implicaţi studenţi care au demonstrat un ritm şi o capacitate de învăţare mult peste media „clasică”.
Acest proiect încearcă să evite capcana perspectivei tradiţionale, în care profesorul predă la o întreagă serie, încercând să facă acest lucru la un nivel care reprezintă media tuturor studenţilor săi. Printr-o asemenea manieră de lucru sunt abandonate două categorii de studenţi: cei foarte buni, care pierd timpul, şi cei foarte slabi, pentru care nivelul de predare este oricum prea ridicat. De altfel, mediile în sine nu sunt bune, deoarece, în multe situaţii, ele nu spun nimic. Acest adevăr a fost evidenţiat în mod plastic: temperatura unui om care ţine capul în congelator şi picioarele în cuptor este probabil acceptabilă?
Pe de altă parte, cursurile de vară constituie o bună ocazie pentru a construi o relaţie puternică, profundă şi durabilă între profesori şi fiecare dintre cursanţi. Principiile mentoring-ului şi coaching-lui exersate într-un asemenea „laborator”, pot fi ulterior aplicate în spaţiul academic tradiţional.
Şcoala de vară organizată de FDSA este un proiect ambiţios din strategia educaţională a instituţiei. Condiţiile în care se vor desfăşura cursurile, tematica propusă şi metodele utilizate constituie un cadru generos pentru buna sa desfăşurare.
Anunţ ŞCOALA DE VARĂ „DREPT CIVIL ŞI DREPT PROCESUAL CIVIL”- iulie 2012
LISTA STUDENŢILOR SELECTAŢI SĂ PARTICIPE LA CURSURILE DE VARĂ RÂNCA 2-7 IULIE 2012