GDS

Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova participă vineri, 24 martie, la manifestarea omagială consacrată aniversării Zilei Basarabiei: 99 de ani de la unirea cu Ţara (27 martie 1918 – 27 martie 2017), care se va desfăşura în Aula Magna a Academiei Române.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Secţia de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române şi Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu“, din delegaţia facultăţii craiovene făcând parte cadre didactice şi studenţi. Cuvântul de deschidere va fi susţinut de acad. Dan Berindei, preşedintele Secţiei de ştiinţe istorice şi arheologie a Academiei Române, reputatul istoric fiind cel care a donat recent un important fond de carte Bibliotecii Judeţene „Alexandru şi Aristia Aman“ din Craiova. În cadrul acestei manifestări va avea loc lansarea oficială a colecţiei „Basarabica“ a Editurii Academiei Române, iar acad. Victor Spinei, vicepreşedinte al Academiei Române, va prezenta acest proiect editorial. În cadrul acestei colecţii va fi lansată lucrarea „Constituţia la răscruce de milenii“, elaborată de prof. dr. Ion Guceac, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova. Lucrarea va fi prezentată de prof. dr. Ion Dogaru, membru corespondent al Academiei Române, şi de prof. dr. Dan Claudiu Dănişor, profesor de drept constituţional şi directorul Şcolii doctorale a Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova. De asemenea, va fi lansată lucrarea „Andrei Rădulescu – Dreptul românesc în Basarabia“, reeditare a lucrării renumitului academician, cu o postfaţă semnată de prof. dr. Mircea Duţu, directorul Institutului de cercetări Juridice al Academiei Române. „Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova are parteneri academici remarcabili în Republica Moldova: Institutul de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei şi Facultatea de Drept a Universităţii de Stat din Moldova. De asemenea, deschiderea facultăţii noastre pentru studenţii basarabeni este binecunoscută, iar rezultatele lor la învăţătură sunt foarte bune. Exemplu în acest sens, şeful de promoţie al programului de licenţă, specializarea Drept, din anul universitar 2015/2016, a fost un student basarabean, Nicolae Carauş, care a fost admis la Institutul Naţional al Magistraturii şi va fi în curând judecător“, a declarat prof. dr. Sevastian Cercel, decanul facultăţii.

Unirea Basarabiei cu România a constituit primul act al Marii Uniri din 1918. Peste timp, vineri, 24 martie 2017, în aula magna a Academiei Române, profesorul Ion Dogaru şi studenţii Domniei sale vor aminti „unitatea, originea latină şi rolul dreptului în conservarea fiinţei naţionale a tuturor românilor“.