cvlpress

25 aprilie 2017
Autor Cristi Pătru
drept 5Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii din Craiova, va participa, în perioada 26-29 aprilie, la „Hexagonul Facultăţilor de Drept”, la Chişinău. Este vorba despre o competiţie studenţească, în cadrul căreia participă tineri de la şase instituţii de specialitate, la întreceri în mai multe domenii: drept civil, penal şi constituţional, precum şi în sport. În anul precedent, Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova a ocupat locul I. Din lotul actual fac parte şi studenţi care au participat şi în anul precedent: Valentina Neţoiu, Ionuţ Nedelcu, Mona Daiana Ciuciulete şi Constantin Florydana. Lângă ei vor fi şi debutanţi: Larisa Drugă, Sandu Lozan, Marian Adi-Răzvan. „Studenţii noştri trebuie să facă faţă unei competiţii de proporţii, care reuneşte 100 de tineri din cele mai prestigioase instituţii din domeniu: Craiova, Timişoara, Cluj-Napoca, Bucureşti, Iaşi, Sibiu şi Chişinău”, a precizat lector univ. dr. Robert Bischin, coordonator al activităţii sportive, de la Facultatea de Drept din Craiova. La rândul său, prof. univ. dr. Ruxandra Răducanu, de la aceeaşi instituţie, a menţionat: „Acest concurs este rezultatul colaborării facultăţilor de drept din România şi al preocupării pentru excelenţă în domeniile fundamentale de specialitate”.