Senatul Universităţii din Craiova a aprobat, recent, propunerile Consiliului Facultăţii de Drept privind clasificarea anuală a studenţilor şi admiterea la programele universitare de licenţă.
În conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 133/2000 şi ale Legii nr. 224/2005, se va proceda la programele universitare de licenţă ale Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova, la clasificarea anuală a studenţilor, în funcţie de numărul de credite şi notele obţinute. „Este o soluţie menţionată în Regulamentul privind activitatea profesională a studenţilor, care va fi aplicată şi în instituţia noastră, începând cu anul universitar următor. În acest context, este posibilă schimbarea statutului studentului cu taxă, care poate ocupa un loc finanţat de la buget şi, invers, schimbarea statutului unui student finanţat de la buget, care poate să devină plătitor de taxă”, a precizat prof. univ. dr. Daniel Ghiţă, prodecan al Facultăţii de Drept a Universităţii din Craiova...... vezi Cuvântul Libertății