Marți, 30 ianuarie, începând cu ora 11.00, Facultatea de Drept a Universității din Craiova a găzduit masa rotundă cu tema „Cartea juridică și donatorii de carte – piloni ai evoluției Lumii Dreptului”.
Cu ocazia acestui important eveniment cultural au avut loc două momente speciale. Este vorba despre Inaugurarea Fondului de Carte „Ion Dogaru” – Biblioteca Facultatii de Drept, precum și lansarea lucrării „Explicațiunea teoretică și practică a Dreptului Civil Român”, autor Dimitrie Alexandresco. Momentele au fost transmise LIVE pe pagina de Facebook Universul Juridic.
Fondatorul Facultății de Drept din Craiova, domnul academician Ion Dogaru, a donat mare parte din biblioteca personală Universității, peste 4.500 de volume fiind grupate într-un fond de carte care îi va purta numele.
„Fondul de carte Ion Dogaru reunește peste 4.500 de lucrări de specialitate donate Universității din Craiova, Facultății de Drept, de către domnul profesor Ion Dogaru, unele veritabile bijuterii ale doctrinei juridice europene. În ianuarie 1990, domnul profesor Ion Dogaru relua demersurile instituționale și eforturile pentru înființarea unei Facultăți de Drept la Craiova. În septembrie 1990 se organiza la Craiova prima admitere la programul de specialitate Drept, iar în iunie 1994 Facultatea avea prima promoție de absolvenți, între care și cinci preparatori ai Facultății, astăzi profesori în cadrul facultăți noastre. De atunci, în cadrul acestui proiect, profesorul Ion Dogaru i-a dedicat întreaga energie creatoare și pasiune profesională. În ianuarie 2018, cu puține ore înainte de a împlini 83 de ani, domnul profesor Ion Dogaru, considerând că se cade, potrivit tradiției ancestrale, să ofere și o zestre facultății, donează Facultății de Drept o bună parte din biblioteca personală, construită într-o viață de studiu și aduce aici prieteni dragi, cum îi numește, autori de prestigiu care l-au însoțit la începutul carierei ca judecător la Tribunalul Vâlcea și în toată activitatea remarcabilă desfășurată la Universitatea din Craiova. Nu este primul act de donație al domnului profesor Ion Dogaru, care, cel puțin în ultimii 28 ani, a oferit mai multor instituții publice, cu diferite ocazii, numeroase lucări de specialitate”, a declarat, cu prilejul acestui eveniment, domnul prof. univ. dr. Sevastian Cercel, decanul Facultății de Drept din Craiova......Vezi Universul Juridic