În această iarnă, s-a desfăşurat Şcoala de Iarnă a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, eveniment organizat în parteneriat cu profesiile juridice, asociaţiile studenţeşti şi centrele de cercetare din facultate. Acţiunea s-a încheiat astăzi, conform programului, iar, în deschiderea manifestării, prof.univ.dr. Sevastian Cercel, decanul Facultăţii de Drept a subliniat importanţa organizării acestei activităţi, sub semnul Centenarului Marii Uniri: „Centenarul nu este exclusiv o evocare a trecutului, ci priveşte şi prezentul şi viitorul României. Pentru profesiile juridice, investiţia în pregătirea studenţilor de azi este esenţială, iar organizarea unor activităţi comune este o constantă a dialogului profesional susţinut de Facultatea de Drept a Universităţii din Craiova”.
Vezi Cuvântul Libertății