La manifestare a participat doamna Simona Emandi, consilier coordonator al Biroului Teritorial Craiova din cadrul instituţiei Avocatul Poporului. În calitate de keynote speaker doamna Simona Emandi a prezentat lucrarea „Locul şi rolul Avocatului Poporului în societatea românească”.
De asemenea, doamna conferenţiar universitar doctor Nicu Alina Livia, în deschiderea lucrărilor, în calitate de keynote speaker, a prezentat expunerea cu tema „Separaţia puterilor în stat şi calitatea actului de guvernare”.
Moderator al lucrărilor sesiunii a fost doamna conferenţiar universitar doctor Nicu Alina Livia.
În cadrul sesiunii au existat trei secţiuni: Drept, Economie şi Ştiinţa administraţiei.
Lucrările premiate au fost:
1. la Secţiunea «Drept» :
Premiul I – Ion Lucian Răcilă de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, pentru lucrarea “Fenomenul migraţiei în contextul respectării drepturilor omului”, realizată sub coordonarea doamnei conf. univ. dr. Alina Livia Nicu;
Premiul II – Lorena Denisa Pop de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Dimitrie Cantemir” din Târgu Mureş pentru lucrarea “Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Parlamentul”, realizată sub coordonarea doamnei conf. univ. dr. Lucia Cătană;
Premiul III – Silviu Constantin Toth de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii „Danubius” din Galaţi pentru lucrarea “Raporturile dintre Preşedintele României şi Guvern”, realizată sub coordonarea doamnei prof. univ. dr. Vasilica Negruţ;
Premiul Special acordat de „Asociaţia Jus Alba” – Beatrice Georgiana Viezure de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, pentru lucrarea “Analiză comparativă între norma de drept administrativ şi norma de drept civil”, realizată sub coordonarea doamnei conf. univ. dr. Alina Livia Nicu.
2. la Secţiunea «Economie» :
Premiul I – Marius-Emanuel Caragea de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, pentru lucrarea “Concurenţa legală versus concurenţa nelegală. Reglementări juridice” , realizată sub coordonarea doamnei lect. univ. dr. Oana Stăiculescu;
Premiul II – Laura Zavelea, Irina-Andreea Viţălaru de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, pentru lucrarea “Sondajul de opinie. Studiu de caz asupra produsului Dove pure”, realizată sub coordonarea doamnei lect. univ. dr. Oana Stăiculescu;
Premiul III – Alexandru-Laurenţiu Datcu şi Mihai-Ciprian Coman de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova, pentru lucrarea “Efectul psihologic al cuvântului «gratis» şi preţurile psihologice”, realizată sub coordonarea doamnei lect. univ. dr. Oana Stăiculescu.
3. la Secţiunea «Ştiinţa administraţiei»:
Premiul I – Andreea Cotigă de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova pentru lucrarea “Administraţia publică şi cetăţeanul”, realizată sub coordonarea doamnei conf. univ. dr. Alina Livia Nicu;
Premiul II – Iuliana-Alexandra Tiţă de la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative pentru lucrarea “Serviciul Local de Transport Public în Bucureşti şi Craiova”, realizată sub coordonarea doamnei conf. univ. dr. Mihaela Cărăuşan;
Premiul III – Marius-Alexandru Văleanu de la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Craiova pentru lucrarea “Relaţia dintre autorităţile administraţiei publice locale şi centrale în statele unitare şi federale”, realizată sub coordonarea doamnei conf. univ. dr. Alina Livia Nicu.
Conf.univ.dr. Alina Livia Nicu
Va avea calitatea de keynote speaker doamna conferenţiar universitar doctor Nicu Alina Livia, care, în deschiderea lucrărilor, va prezenta expunerea cu tema „Separaţia puterilor în stat şi calitatea actului de guvernare”.
Lucrările sesiunii vor fi moderate de doamna conferenţiar universitar doctor Alina Livia Nicu.
Parteneri: Asociaţia "Jus Alba"
Paul- Iulian Nedelcu - Cabinet de avocat
Comitetul de organizare al manifestării ştiinţifice:
Preşedinte: Conf. univ. dr. Alina Livia Nicu, Universitatea din Craiova
Prof. univ. dr. Iulian Nedelcu, Universitatea din Craiova
Conf. univ. dr. Emilia Lucia Cătană, Universitatea „Dimitrie Cantemir”, Târgu Mureş
Conf. univ. dr. Ioan Lazăr, Universitatea „1 Decembrie 1918”, Alba Iulia, Preşedintele Asociaţiei Jus Alba.
În data de 17 octombrie 2016 a avut loc prima întâlnire de lucru a membrilor Cercului Ştiinţific Studenţesc de Ştiinţe Administrative. Cu acest prilej s-a informat auditoriul despre misiunea şi rolul cercului în formarea profesională şi s-a stabilit tematica de cercetare. Următoarea activitate va avea loc în data de 21 noiembrie 2016 la ora 12 în sala 02.
Luni, 17 octombrie 2016, la ora 12, în sala 02 va avea loc prima întâlnire a membrilor Cercului Ştiinţific Studenţesc de Ştiinţe Administrative. Sunt aşteptaţi membrii şi persoanele – studenţi de la ciclurile de studii licenţă, masterat şi doctorat – interesate a deveni membri sau doar a participa la lucrările cercului.
Conf.univ.dr. Alina Livia NICU